"Conspirația" este clar un roman interesant pentru cineva ca mine, care caută aventură, suspans și mai puțină politică. Îmi place că are și o parte în care explică contextul politic și toate "schemele" care se fac între politicieni, înainte de alegeri, însă îmi place că se concentrează mai mult pe problema în sine - NASA descoperă un meteorit care prezintă aparente forme de viață extraterestră pe un ghețar de pe insula Milne, din Antarctica. Rachel este un ofițer al Serviciilor Secrete, care este adusă acolo la cererea președintelui actual al SUA, pentru a autentifica datele.
Nu vă mai spun și alte detalii, dar de acolo începe nebunia. Suspanul cărții m-a făcut să continui să o citesc, chiar dacă am o licență de scris. Chiar e o carte pe care o lași greu din mână. Îmi place că găsesc acolo elementele mass-mediei vechi, exemplu - oamenii foloseau faxul pentru transmiterea datelor și stocau totul pe calculator, dar și câteva scheme de relații publice, exact pe ce se bazează licența mea, deci este o win-win situation :)
Recomand această carte, în primul rând pentru adrenalina și pentru limbajul accesibil, care te educă totodată. Eu habar nu aveam chestii elementare despre meteoriți, am învățat puțină biologie, puțină chimie, deci este perfectă, iar povestea este chiar mișto - când crezi că te-ai prins, iată că te înșeli. Nu e el.
"Și era ta-su mă.." :)
Cartea are 505 pagini, dar chiar merită citită. Este o carte care te ține în priză, la fel ca toate cățile lui Dan Brown. Poate nu te atinge sufletește și nu te face să meditezi la sensul vieții, dar cartea te distrează, te deconectează de realitate. Câteodată avem nevoie de o altă viață. Cât timp am citit cartea m-am pus în papucii lui Rachel - este o femeie foarte tare, care arată la un moment dat semne de slăbiciune - chiar și cei mai puternici oameni au temerile lor, însă este o fată deșteaptă care face întotdeauna ceea ce este corect - spune adevărul.
Despre Dan Brown
Născut 22 iunie 1964
Alte titluri - "Inferno" , "Fortăreața digitală", "Codul lui DaVinci", "Simbolul pierdut", "Îngeri și demoni"
Cuvinte cheie - mitologie, chei, mister, salvarea lumii, teoriile conspirației
Cu toate că este scriitor el și-a început cariera prin compunerea câtorva texte pentru cântece.
Este un autor aflat într-o călătorie spirituală, cărțile lui având un puternic substrat religios, deși unii oameni le condamnă ca fiind anti-creștine. Deschideți ochii fraților!:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu