 |
| Frumusețe și întristare Yasunari Kawabata |
Am comandat cartea lui Yasunari Kawabata "Frumusețe și întristare" mai mult din curiozitate. Cred că din clasa a III-a, de când am descoperit anime-urile, desenele japoneze, de pe Animax, am iubit Japonia. Era o lume, care rezona cu ceea ce simțeam eu. Așa am învățat despre prietenie, dragoste și alte sentimente, dar asta este o altă discuție.
Pentru că japonezii sunt loiali, colectiviști și se respectă între ei, am vrut să aflu cât mai multe despre cultura lor. Cel mai mult am învățat prin vizionarea de anime-uri, am citit manga și am început să cumpăr și câteva cărți.
Yasunari Kawabata, nu-mi spunea nimic, atunci când am deschis mailul să văd newsletterul, însă, cartea aceasta abia apăruse. Mă gândeam la titlu - frumusețe și întristare și mi-a venit în cap un citat - "femeile frumoase sunt mai triste, tocmai pentru că frumusețea nu durează o veșnicie, dar și din cauză că bărbații le observă mai întâi datorită farmecului lor fizic și mulți nu le iau în considerare inteligența". Mi se pare că acest citat l-am auzit la un profesor, dar am vrut totuși să văd cum scrie un japonez și de ce și-a denumit romanul așa.
Am început să citesc, iar lectura mergea ușor. Japonezii nu își expun sentimentele din prima, o iau pe ocolite și nu prea vorbesc mult. Au multe pauze, folosesc fraze concise. Asta am putut să observ în cartea asta. Stilul era unul simplu și frumos, însă mie mi s-a părut destul de ciudat. Povestea era una tragică - o fată de 16 ani îndrăgostită de un scriitor. Dragostea lor nu a fost să fie, însă a stat la baza romanului lui "O fată de 16 ani", cea mai frumoasă și tristă capodoperă din viața lui. La vârsta de 40 de ani, ajunsă o pictoriță celebră, Ueno Otoko îl reîntâlnește pe omul care i-a schimbat viața pe când era doar o copilă, pe Oki-san. Cu ea stă o fată tristă și foarte frumoasă, care face din răzbunarea maestrei sale scopul vieții ei.
Regret că nu am înțeles toate subtilitățile autorului, dar nici nu cred că am cum, probabil nu acum la vârsta asta. Japonezii sunt un popor foarte diferit de al nostru. Lectura nu a fost una rea, ci mai degrabă m-a făcut să îmi pun alte sute de mii de întrebări. De ce?era întrebarea pe care mi-o puneam cu fiecare filă pe care o citeam.
Finalul este unul abrupt, nu mă așteptam la asta. După ce mă obișnuisem oarecum cu stilul romanului și cu frazele cu dublu sens, care în conștiința mea de româncă nu prea avea sens, finalul te doboară, însă probabil că ăsta e farmecul. Există un soi de dreptate, pe care Kumiko îl înfăptuiește în final pentru maestra sa, însă cu ce preț? Fata va rămâne frumoasă și tristă pentru totdeauna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu