Cartea "Floare de noapte, floare de bar" de Lea Jacobson surprinde o parte puțin cunoscută a culturii japoneze, adică faptul că japonezii preferă hostessele străine și că nu este nimic neobișnuit pentru ei să se ducă după orele de program într-un club de noapte din Tokyo ca să stea de vorbă cu niște fete plătite să arate cât mai bine, să le zâmbească și să-i facă să comande cât mai multă băutură. Tradiția izvorăște de pe vremea când existau gheișe. În cele mai multe cazuri, gheișa întreținea atmosfera în localuri : stătea de vorbă cu clienții, îi lăuda, le intra pe sub piele, le dansa și îi uimea cu cine știe ce talent. Nu exista nimic sexual. În cele mai multe cazuri. Totul se rezuma la muzică tradițională japoneză și bune maniere. Astfel, termenul de gheișă a devenit din ce în ce mai puțin folosit, fiind înlocuit de cel de hostessă.
Cartea este o autobiografie a autoarei, care ne povestește cum din tânăra intelectuală americană a ajuns să lucreze ca hostesă într-un club de noapte din Tokyo. După ce este concediată din funcția de profesoară de engleză, pentru că nu vrea să părăsească Japonia își încearcă norocul într-un club de noapte din Tokyo. Nu știe nimic despre ce înseamnă să fii hostessă : să fii machiată și îmbrăcată impecabil, să zâmbești tot timpul și să porți discuții cu clienții, iar indiferent de subiect tu să fii de acord cu aceștia.
Lea explică în carte despre conceptul lumii plutitoare : "în lumea plutitoare, omul de afaceri, care este de obicei auster, are la îndemână mai multe variante când străzile din diferite cartiere se transformă în limanuri ciudat de familiare ale plăcerii trecătoare, populate de femei extrem de prietenoase(...)"
Din cauză că japonezilor li se spune încă din copilărie că mândria de sine este printre cele mai îngrozitoare vicii, când cresc mari sunt disupuși să plătească sume uriașe pentru a-i face pe alții să le gâdile urechile cu vorbe măgulitoare. Aici intervine hostessa de bar și asta face Lea Jackobson, ajunge de la profesoara de engleză cu aspirații și care se ghidează după un set de principii să se integreze extrem de bine în lumea aceasta efemeră, să uite de ea, să se schimbe radical - să fie superficială, crudă, manipulatoare.
Mi-a plăcut cartea din două motive - arată o parte șocantă, dar onestă a culturii Japoniei și arată cât de repede poți să cazi dintr-o extremă în alta alimentată de dorința de a avea bani. Din punctul meu de vedere, cartea este pur informațională, însă nu prea mi-a transmis acea emoție pe care o caut atunci când citesc.
Bine punctat! O începusem și eu și din păcate am abandonat-o. Informațiile aduse au fost interesante, dar mi s-a părut că autoarea se abate prea mult de la povestea propriu-zisă.
RăspundețiȘtergere